Valentin Ceaușescu i-a mărturisit bunului său prieten, după 35 ani, de ce nu a jucat în România – Danemarca! Vadim Tudor s-a implicat direct să-l excludă din echipă: „Dimineață, erai titular!”. VIDEO

  • Publicat:

Valentin Ceaușescu a dezvăluit că Adrian Bumbescu a aflat, după 35 de ani, că nu a evoluat în meciul dintre România și Danemarca din cauza insistențelor lui Vadim Tudor.

Meciul împotriva danezilor a reprezentat prima calificare a tricolorilor la Cupa Mondială după o pauză de aproape 20 de ani.

Valentin Ceaușescu a lămurit situația lui Adrian Bumbescu: „A fost presiunea lui Vadim Tudor”

Adrian Bumbescu a intervenit telefonic în cadrul emisiunii ProSport Live și a recunoscut că încă ține, sporadic, legătura cu Valentin Ceaușescu, fiul fostului secretar de partid din perioada comunistă, Nicolae Ceaușescu. Fundașul, care evolua la vremea respectivă pentru Steaua București, ar fost exclus lotul pentru meciul istoric dintre România și Danemarca din cauza insistențelor lui Vadim Tudor.

„Cu Valentin mai vorbim. O dată, de două ori pe lună mai vorbesc. Vremurile au trecut, bucuros, cu țigara permanentă în mână, cu același ton optimist și pus pe amintiri din astea plăcute. Am aflat de ce nu am jucat cu Danemarca. Zice: «Bumbi, știi că dimineața erai titular, după te-am luat cu Puiu și ți-am spus că nu joci. A fost presiunea lui Vadim Tudor»”, a dezvăluit Adrian Bumbescu, la ProSport Live.

România – Danemarca, meciul care a readus tricolorii la Campionatul Mondial

România – Danemarca a rămas întipărit în mentalul colectiv drept meciul din care „a luat naștere” Generația de Aur. Pe data de 15 noiembrie 1989, tricolorii au reușit să învingă pe stadionul „Ghencea” pe Danemarca, 3-1, și și-au asigurat calificarea la turneul final care avea să se dispute în Italia.

În fața a 30 de mii de spectatori, tricolorii nu au început promițător partida, întrucât scandinavii au reușit să marcheze după numai șase minute, prin Flemming Povlevsen. Totuși, selecționata pregătită de Emeric Ienei a reușit să întoarcă rezultatul prin „dubla” lui Gabi Balint și reușita lui Ioan Ovidiu Sabău.

România a reușit să învingă și să își adjudece biletul pentru Coppa del Mondo, chiar la ultimul meci disputat de tricolori în timpul regimului comunist. Acesta este clasamentul grupei preliminare din care România a făcut parte:

1. România 6 4 1 1 10-5 9p
2. Danemarca 6 3 2 1 15-6 8p
3. Grecia 6 1 2 3 3-15 4p
4. Bulgaria 6 1 1 4 6-8 3p.

 

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×